Despre noi

CREDEM ÎN PUTEREA RELAȚIILOR PE CARE LE CREĂM

Cursurile Best Smart Consulting nu sunt simple operațiuni de predare a unor concepte și tehnici. Cursurile noastre sunt întâlniri între oameni. Întâlnirile se transformă în relații, iar relațiile creează schimbare.

CREDEM ÎN SCHIMBAREA PE CARE CURSURILE NOASTRE O GENEREAZĂ

și la care am fost martori de nenumărate ori. Rezultatele cursurilor Best Smart Consulting se regăsesc în cifrele companiilor care își aduc angajații la cursuri, în strategiile pe care le adoptă sau în performanțele ulterioare pe care le au absolvenții unui curs organizat de noi.

CREDEM CĂ CEEA CE FACEM NOI ESTE PROFITABIL

Pentru clienții noștri: fie că sunt companii, fie că sunt oameni care doresc să se specializeze pe o nișă sau pe un serviciu. Suntem de părere că dacă tu devii profitabil prin noi și noi suntem profitabili prin tine. Este tipul de relație echitabilă și utilă pe care ne-o dorim cu fiecare client care ne calcă pragul, ne solicită sau participă la cursurile noastre.

MISIUNEA NOASTRĂ:

Este să fim „SMART” în a ajuta partenerii să devină „BEST”!

În acest sens, am dezvoltat pentru companiile cu profil industrial proiectul „Industria de mâine” proiect co-finanțat prin Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (contract POCU/227/3/8/117860), în valoare de 3.491.952,03 lei din care 3.195.327,13 lei (95%) obținuți prin finanțare nerambursabilă. ”Industria de mâine” oferă pentru 508 persoane care lucrează în industrie: managerilor de la orice nivel, directorilor, angajaților din departamentul de Resurse Umane, precum și antreprenorilor sesiuni de training și specializare în care vor descoperi noțiuni de introducere și adaptare la cea de-a patra revoluție industrială, Industry 4.0. Aceste sesiuni de training și cursuri de specializare în management industrial, antreprenoriat și resurse umane vor fi realizate pe parcursul unui an, în perioada mai 2018 - mai 2019, de către traineri cu experiență în domeniul industrial.

Cursurile de specializare se vor realiza în zona de implementare, în prezența a 10 cursanți, care vor susține la final lucrări practice în urma cărora vor putea obține un certificat profesional sau o diplomă ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări). Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor putea beneficia de unul dintre cursurile din cadrul proiectelor în mod gratuit.

De asemenea, companiile din mediul industrial vor putea beneficia de aceste cursuri de specializare și traininguri integrate pentru angajații săi, precum și de servicii de consultanță pentru planificare strategică și îmbunătățirea proceselor dacă îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE ACESTUI PROIECT

creșterea conștientizării și crearea unei atitudini pozitive a angajatorilor față de importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare formală și informală bazată pe inovare

creșterea performanțelor pe plan profesional ale managerilor și antreprenorilor, obținute prin cursuri de perfecționare și specializare

dezvoltarea de competențe pentru îmbunătățirea activă a managementului resurselor umane pentru angajații din departamentul de Resurse Umane prin participarea la activități de formare formală și informală

sprijinirea antreprenorilor din IMM-uri pentru implementarea la nivelul propriei afaceri a conceptului de planificare strategică

sprijinirea întreprinderilor prin oferirea de consultanță în planificare strategică și îmbunătățirea proceselor

Dan Culda
Trainer în Logistica producției

Deține o experiență de peste 20 de ani în domeniul logisticii. Este absolvent de EMBA, în cadrul Universității Sheffield. A ocupat succesiv funcții de la Coordonator de Logistică până la Manager de Logistică. A urmat cursuri de Supply Chain, Managementul depozitelor, Distribuția și transportul mărfurilor, Lean production, Managementul resurselor umane. Începând din 2015, Dan Culda este trainer pentru cursul Logistica producției din cadrul Academiei Industriale – Best Smart Consulting.

Alin Ciutrilă
Trainer în Planificarea productiei

Alin Ciutrilă și-a cultivat experiența în producție & logistică de-a lungul celor peste 16 ani petrecuți în domeniul industrial. Alin are o bogată experiență în tot ceea ce înseamnă lucru în echipă, relaționare și planificarea logistică. Având în subordinea sa echipe de planificarea producției, managementul proiectelor de logistică și diverse echipe din depozit, Alin și-a perfecționat abilitățile de leadership și este dornic să împărtășească cunoștințele sale și altora. Perseverența, răbdarea și motivarea sa, îl fac pe Alin un trainer ideal în tot ceea ce cuprinde logistica în domeniul industrial.

Mona Koos
Trainer în Costuri și bugete în producție

Mona are o experiență profesională bogată, acumulată în peste 20 de ani, timp în care a ocupat, succesiv, funcții de conducere în companii din diferite industrii. De 9 ani este trainer certificat în domeniel managementului de proiect, managementului financiar și marketing.

Renaldo Niță
Trainer în Elemente de Coaching Industry 4.0 Trainer în Leadership Industry 4.0

Senior trainer și consultant cu o experiență profesională generală de peste 22 ani în formarea formatorilor, în dezvoltare managerială, dezvoltare personală (managementul carierei, motivare, managementul timpului, managementul performanței), în comunicare inter-personală și inter-organizațională.

Dan Arjocan
Trainer în Managementul mentenanței

Dan Arjocan și-a început cariera ca inginer specializat în abordarea clasic-pragmatică a mentenanței și și-a dezvoltat competențele în domeniile energetic, automatic, mecanic, hidraulic și pneumatic, ocupând, în timp, și poziții de manager coordonator.
Are o experiență bogată: abordează mentenanța modernă, bazată pe un management riguros și preventiv-predictiv și a studiat și implementat proiecte de eficientizare energetică. În ultimii 10 ani, a lucrat permanent în sistemul de mentenanță planificat, bugetat și monitorizat, cu rezultate foarte bune în optimizarea costurilor și a eficienței maxime.

Luminița Simion
Trainer în Managementul producției

În 2012 Luminița Simion a creat, împreună cu Best Smart Consulting, conceptul cursului Managementul producției. Acesta a fost primul curs tehnic destinat specialiștilor în producție și, datorită succesului pe care l-a avut, a constituit baza programului de training Academia Industrială.

Adrian Crăciun
Trainer în Managementul calității în producției Trainer Modul Managementul calității

Adrian lucrează în proiectarea și dezvoltarea sistemelor de management de peste 30 de ani, în calitate de conducător de proiect sau membru în echipe de proiect. Este trainer autorizat ANC în Sisteme de Management al Calității, Management de Mediu, Managementul Sănătății și Securității Ocupaționale, Tehnici și Instrumente de lucru ale calității și are o experiență în formare și consultanță de peste 20 ani. A oferit servicii de consultanță și training pentru firme care activează în domeniul automotive și nu numai.

Vali Covaciu
Trainer în Schimbare competențe Industry 4.0

Vali Covaciu este un Business Executive cu 25 ani de experiență acumulată lucrând în companii locale și internaționale în domenii ca Telecom, BPO & ITO, Transporturi, Automatizări. Vali a activat în roluri de Leadership, Management, Operațiuni, Training și Dezvoltare. În prezent Vali lucrează ca Director de Operațiuni pentru Divizia de Automatizări a Honeywell România. Este puternic orientat către îmbunătățirea proceselor folosind metodologii din Lean și Six Sigma. Succesiv a obținut certificări BRONZE și SILVER pentru sistemele operaționale din zona lui de responsabilitate din Honeywell.

Anca Covaciu
Trainer în Manager Resurse Umane

Anca Covaciu este un Business Executive cu o experiență de 20 ani, acumulată lucrând ca HR Director și membru în Management Board-ul unor companii internaționale în Romania și alte 6 țări din S-E Europei. Anca a desfășurat și activități de training și consultanță în management pentru o perioadă de 8 ani.

trainer-competente-antreprenoriale-razvan-burlacu

Răzvan Burlacu
Trainer în Competențe antreprenoriale

Din cei 20 de ani de experiență profesională, Răzvan a dedicat 15 programelor de formare pentru adulți, în paralel derulând activități în cadrul unor companii private din industria alimentară, vânzări, distribuție și consultanță în management.

Activitatea de trainer a început cu susținerea cursului Managementul Relațiilor cu Clienții din cadrul programului Certificat Profesional în Management al The Open University Business School, după care au urmat și alte cursuri destinate managerilor – Managementul operațiunilor, Sisteme de management al calității, Managementul vânzărilor, Comunicare și Managementul performanței.

Marin Călin
Trainer în Managementul Vibrațiilor

Marin Călin și-a început activitatea ca reparator utilaje dinamice de rafinărie, după 10 ani de experiență în reparații s-a transferat în cadrul departamentului de inspecție ca șef laborator utilaje dinamice. După alți ani de experiență a abordat cu rezultate deosebite trecerea de la mentenanța preventivă, la metenanța predictivă prin măsuratori de vibrații cu dublu rezultat: reducerea cheltuielilor de mentenanță și creșterea fiabilității echipamentelor. A urmat numeroase cursuri de specializare în mentenanța predictivă/studiul vibrațiilor și este singurul trainer din România specializat pe acest profil.

Simona Frîncu
Trainer în Managementul liniei de producție

Deține o vastă experiență de aproape 20 de ani în industrie. Este certificată că PMP din 2011, fiind implicată în managementul proiectelor din 2001. Este trainer certificat de 9 ani și a ajutat la dezvoltarea a peste 700 de manageri din mediul privat și public în domeniile managementului de proiect, managementului mentenanței, managementul timpului și al obiectivelor.

Valentin_Vestemeanu

Valentin Vestemeanu
Trainer in Negociere avansata, Trainer in Managementul achizitiilor industriale

Valentin are o experiență bogată pe care a acumulat-o pe două continente și în patru țări. A ocupat funcția de Commodity Director și LCC Director la Alstom Transport & Group, Valeo, Carrier & Case-NewHolland și Electrolux Europe. Începând din 2008, Valentin a acumulat o vastă experiență în training, în cadrul unor programe de Master în achiziții la Universitatea Leonardo da Vinci din Paris, ESC Paris – Ecole de commerce à Paris, Toulouse Business School & ESSEC Barcelona, cât și în cadrul unor companii de training precum H&Z, Munchen (Germania) sau Best Smart Consulting (România).

Gherman Claudiu
Trainer Lean Manufacturing

Claudiu are peste 10 ani experiență profesională în domeniul proceselor industriale și reușește cu succes să îmbine activitatea de planificare cu cea de control a sistemelor și programelor de producție. În cariera sa a instruit personalul din subordine, cu mare succes. Acest lucru îl face un trainer excelent. A oferit servicii de consultanță și training în managementul proiectelor, managementul strategic dar și în lean manufacturing.

Best Smart Consulting SRL
Str. Tepes Voda, nr.130, et 2, Ap.C2, interfon 23
Bucuresti, Sector 2

Tel: +40 722 531 496 | Tel: +40 726 268 256 | Tel: +40 727 336 314 | Fax: +40 318 146 748 | E-mail: vanzari@bestsmart.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a
Guvernului României. Beneficiarul proiectului BEST SMART CONSULTING SRL.

Copyright BEST SMART CONSULTING SRL © 2018. All Rights Reserved | Development 3idei.com