Consultanță Planificare strategică

Știm că un antreprenor aflat la început de drum întâmpină o serie întreagă de probleme. Știm și că acest drum se poate sfârși brusc dacă nu există o strategie pe termen lung bine construită, care să ia în calcul toate posibilele piedici. Realizăm că nu toți antreprenorii care dețin IMM-uri (Întreprinderi Micro, Mici și Mijlocii) beneficiază de competențe de planificare pe termen lung sau nu realizează că au nevoie de planificare strategică. Aici intervenim noi! Oferim consultanță în Planificare strategică pentru 48 de antreprenori de IMM-uri. Scopul este conștientizarea beneficiilor unor astfel de concepte, susținere în implementarea unor modele inovative de strategie pe termen scurt, mediu și lung, precum și recomandări din partea unor consultanți cu experiență pentru ca antreprenorii de IMM-uri să facă față provocărilor continue într-un mediu concurențial accentuat, precum și implicațiilor aduse de cea de-a patra revoluție industrială, Industry 4.0.

Ce presupune consultanța în Planificare strategică

Consultanța în Planificare strategică înseamnă susținerea noastră pentru ca tu să îți crești afacerea. Reprezintă faptul că îți vom sta alături și vom observa activitățile pe care le faci, vom analiza împreună ce funcționează și ce nu funcționează în cadrul afacerii, vom trage împreună concluzii, pe care te vom ajuta să le pui în practică. În funcție de obiectivele pe care le ai setate, vom planifica o strategie personalizată:

• Vrei să crești vânzările? Vom analiza portofoliul de client, piețele existente și potențiale, modalitatea în care aplici strategiile de marketing în folosul activității afacerii tale și vom decide împreună către ce este mai bine să îți îndrepți atenția în cadrul întreprinderii.

• Vrei să îți extinzi capacitatea de producție? Vom analiza planul de extindere, motivele pentru care ai luat această decizie și care este piața pe care vei vinde plusul de producție. Vom concepe împreună un plan de investiții și te vom sfătui către ce sursă de finanțare merită să te îndrepți. Fie că este vorba de fonduri nerambursabile europene, ajutor de stat sau fonduri rambursabile, noi te vom consilia pentru a descoperi cum să accesezi aceste fonduri.

• Vrei să îți extinzi portofoliul de produse? Vom studia cererea pieței pentru noile produse, mixul de marketing și vom gândi împreună un plan de dezvoltare și lansare pentru noile produse. Vom analiza capacitatea ta financiară de a susține această creștere și te vom îndruma către surse de finanțare pe care ai putea să le accesezi.

Doar 48 de antreprenori de IMM-uri din domenii diferite de activitate economică vor putea beneficia de servicii de consultanță specializată în planificare strategică, valorificând șansa de pregătire și adaptare la condițiile unui mediu economic atractiv, transparent și inovativ. Și nu e puțin lucru să beneficiezi de consultanță inteligentă în dezvoltarea afacerii tale, fără costuri din partea ta.

Cui ne adresăm | Condiții de eligibilitate

Dacă afacerea ta respectă condițiile de mai jos, atunci ceea ce îți rămâne să faci este să te înscrii:

• Firma ta este de tip SRL sau SA, din mediul urban sau rural și activează într-un domeniu non-agricol.

• Sediul social sau punctul de lucru declarat face parte din regiunile Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest, Vest (de enumerat județele)

• Activitatea IMM-ului tău să se încadreze în categoriile: turism și ecoturism, textile și pielărie, lemn și mobilă, industrii creative, auto și componente auto, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, procesarea alimentelor şi a băuturilor, sănătate şi produse farmaceutice, energie, managementul de mediu şi bioeconomie (agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologie.

Perioada în care primești consultanță în Planificare strategică

ore/entitate, structurate astfel:
ore la sediul firmei tale

Noi venim și analizăm elementele esențiale. Dacă nu ai un sediu tip birou, nu e nicio problemă. Te invităm noi într-un loc liniștit să discutăm despre afacerea ta.

ore de activitate în biroul nostru

timp în care punem cap la cap informațiile preluate de la sediul firmei tale și le corelăm cu cele din piață, astfel încât atunci când vom finaliza planificarea strategică să o și poți implementa. În tot acest timp, vom discuta mult la telefon cu tine și nu vom face nimic fără ca tu să afli sau fără să ne dai acceptul.

Cum vei profita de consultanța în Planificare strategică

Vei putea implementa modele inovative de strategie pe termen scurt, mediu și lung.

Te vei dezvolta și te vei diferenția față de competitorii din piață atât pe plan intern, cât și la nivel internațional.

Vei descoperi instrumente noi și metode inovative pentru dezvoltarea afacerii tale.

Vei avea pregătirea necesară pentru solicitarea unei finanțări pentru dezvoltare tehnologică și competitivă.

Îți vei dezvolta capacitatea de a lua decizii bazate pe analiza pieței.

Etapele consultanței

Întâlnire și interviu cu antreprenorii care își conduc propria afacere de tip IMM (Întreprinderi Micro, Mici și Mijlocii) după finalizarea cursului pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale (link)

Vizita la sediul întreprinderii beneficiare de consultanță în planificare strategică pentru auditul situației existente, stabilirea obiectivelor de dezvoltare strategică și identificarea riscurilor interne și externe

Colectarea datelor și informațiilor generale și specifice, necesare și utile pregătirii planului strategic

• Elaborarea draftului planului de dezvoltare strategică

• Prezentarea și aprobarea planului de dezvoltare strategică de către antreprenorul care deține IMM-ul beneficiar

Cine va oferi consultanța?

Vlasceanu Daniela are o experienţă profesională de peste 16 ani ca şi consultant specializat în elaborarea planului de afaceri, a bugetului şi indicatorilor de performanţã, a analizei financiare pentru IMM-uri, elaborarea şi implementarea proiectelor finanţate prin fonduri europene, studii de fezabilitate si strategii de dezvoltare organizationala. A dezvoltat şi participat la mai multe programe de consultanţă pentru organizaţii din categoria IMM-uri sau întreprinderi mari, din domenii diferite de activitate (producţie, IT&C, servicii turistice, construcţii, amenajări interioare, etc)

Vlasceanu Cornel are o experienta profesionala de peste 15 ani, contribuind la dezvoltarea si managementul afacerii în domeniul productiei si al serviciilor, cu accent pe managementul operaţiunilor, elaborarea şi implementarea strategiei organizaţionale, planificarea obiectivelor strategice si tactice, conducerea şi motivarea echipei.

Sadici Irina are o experienta de 11 in consultanta in afaceri si de 8 ani in consultanta pentru atrageri de fonduri nerambursabile europene si nationale. A elaborat 6 strategii de dezvoltare locala pentru grupuri de actiune locala(GAL-uri), 52 de proiecte finantate pentru tineri fermieri, 249 de proiecte pentru ferme mici, 5 proiecte pentru dezvoltarea fermelor, 6 proiecte pentru UAT, 24 de proiecte finantate in mediul rural in domeniul non-agricol, 10 proiecte finantate prin programul START-UP Nation.

Best Smart Consulting SRL
Str. Tepes Voda, nr.130, et 2, Ap.C2, interfon 23
Bucuresti, Sector 2

Tel: +40 722 531 496 | Tel: +40 726 268 256 | Tel: +40 727 336 314 | Fax: +40 318 146 748 | E-mail: vanzari@bestsmart.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a
Guvernului României. Beneficiarul proiectului BEST SMART CONSULTING SRL.

Copyright BEST SMART CONSULTING SRL © 2018. All Rights Reserved | Development 3idei.com